Dan Diaconescu: „Becali este un personaj inventat de mine“

E „simplu“ să-l abordezi pe Dan Diaconescu pentru un interviu: te cocoţi la cucurigu, în blocul unde fiinţează OTV-ul, şi aştepţi un pic până când te primeşte. Mai exact, de la ora şapte, până la două. Noaptea!, atunci când îşi încheie emisiunea. Timp în care te cruceşti câtă lume mişună pe holurile mansardei de pe lângă Romană. Iar la ora două tragi nădejde că îţi răspunde, scurt şi obosit, la câteva întrebări, s-o scoţi de un interviu. Şi, când colo, te trezeşti cu 40 de minute surprinzător de răbdătoare...

E foarte mediatizat Bentley-ul (proaspăt achiziţionata limuzină a postului, n.a.). Curând o să rivalizeze cu Maibach-ul. Şi, când acolo, biata maşină...
Da, la serviciu şi acasă, atât. Asta e - e mult mai complicat să creşti din poziţia noastră, pentru că noi acum ne luptăm fiind singurul jucător pe culoarul nostru, ne luptam cu noi şi asta e cea mai grea luptă. Dacă am avea un post sau mai multe posturi concurente ar fi mult mai uşor. Antena 1 copiază tot timpul ce face Pro TV-ul. Pro TV-ul, dacă găseşte ceva interesant la Antena 1, copiază şi ea. La noi e puţin mai complicat, alergăm singuri pe culoarul ăsta. Orice am face, ieşim pe locul unu. E destul de odihnitor din punctul ăsta de vedere şi de-asta şi rezist. Emisiunea e de şase ore, e lungă, invitaţii şi subiectele sunt ale mele, nu mi le fura nimeni.

Care e mai puternic - brandul OTV sau brandul Dan Diaconescu?
Aş vrea să fie brandul OTV mai puternic. Mulţi strigă pe stradă: „Uite-l pe ăla de la OTV!“, dar nu mă deranjează.

Cum arată emisiunea ideală? Cea la care visaţi noaptea. Sau, mă rog, peste zi...
Pentru mine e important să crească audienţele de la o zi la alta, adică să vină telespectatori noi, să las lucrurile cât mai libere în studio, cu cât mai puţine intervenţii ale moderatorului, cât mai multă realitate, cât mai mult adevăr. Ca şi arbitrul în fotbal, ideal e ca moderatorul să intervină cât mai puţin, să lase jocul să continue, oamenii să simtă asta şi să vină cât mai mulţi înspre emisiune. Dacă ne bucuram la serialul „Crima din Primăverii“ la un vârf de audienţă de trei la sută, cazul Trancă a avut vârf de şase, aşa că o cifră de trei sau patru mi se pare acum mică. Pe de altă parte, talkshow- urile concurente - vorbim de categoria talk-show-uri, în Româ- nia sunt încă opt, din care şase sunt pe acelaşi spaţiu orar 22.00- 23.00 (bine, sunt mult mai multe, dar vorbesc de cele care contează) - au cifre de unu, foarte rar fac doi la sută, ceea ce pentru ei e record!

Dacă ratingul a devenit deja un soi de religie, nu e un fel de demitizare când intră în studio, live, oamenii direct de pe stradă?
Noi vrem să creăm, aşa, ca o reţetă, un fel de „telenovelă“ în direct, cu personaje reale rupte din realitate. Aşa a apărut Petrică Gheorghe, Luis Lazarus, invitaţi de-ai noştri pe diferite teme. Ingredientele necesare unei urmăriri mai facile. Oamenii au telecomanda în mână, butonează în draci şi când ajung pe OTV trebuie să îi faci cumva să se oprească. Am desenat ecranul să arate ca pagina întâi a unui ziar, un ziar de mare tiraj. Vreau să îi dau omului ce mi-ar plăcea şi mie să văd.

Până de curând politicienii erau „actorii“ preferaţi...
S-a terminat momentul. Când un politician, într-o seară, a făcut o audienţă de unu la sută am zis „s-a întâmplat ceva, nu au măsurat ăia bine audienţa sau a fost un meci de fotbal pe alt canal“. Am mai măsurat încă o dată şi de atunci ne-am lecuit, nu am mai invitat politicieni. Şi cifrele au început să crească. Am invitat numai ceea ce publicul vroia şi am creat serialul de televiziune de tip talk-show, ceea ce nu se mai întâmplă nicăieri. Cazul crimei din Cartierul Primăverii, cazul Erbaşu - el a fost primul serial al nostru, acolo însă familia Erbaşu a oprit toată desfăşurarea de forţe. În cazul din Primăverii a fost mai simplu: o parte dintre implicaţi au dorit continuarea serialului, adică familia Bălănel. Am făcut 59 de episoade, a fost pentru prima dată când 59 de seri la rând a fost acest „film“. Toată lumea a zis că suntem nebuni. A venit serialul cu Trancă, deja 26 de episoade. A venit acum cazul cu copilul ăsta dispărut pe râul Sabar. Sunt şi seri mai scurte, dar important e ca oamenii să fie mulţumiţi, să aibă un film adevărat, realizat în România, cu nimic fals în el.

Politicienii nu mai fac audienţă. Oamenii sunt interesanţi atâta timp cât nu au legătură cu zona politicului, probabil că lumea e atât de dezamăgită de politicieni încât oricine are o cât de mică tangenţă cu domeniul este „ştampilat“. Vă dau un exemplu: Oana Zăvoranu, în momentul când a intrat în PRM a căzut într-o zi de la şase la trei la sută. Becali este un personaj inventat de mine, el recunoaşte asta. El are calităţi - nu îl inventam eu, îl inventa altcineva. Cât a fost în politică doar cu PNG-ul a mers destul de bine, constant. De când au intrat unii din parlament la el în partid, se apropie PNG-ul de celelalte partide, adică nu mai e un partid diferit de celelalte. Uşor, uşor, a început să scadă în audienţă. Iar între timp, cerinţele noastre au crescut, spre şase la sută. Faţă de alţi politicieni, oricum e pe locul unu, vorbesc audienţele tv. E în faţa lui Vadim, e în faţa lui Băsescu, e în faţa cui vreţi, dar face trei la sută. Ori eu cu trei la sută am probleme a doua zi: mor de foame, nu mai dau salariile, şi mai iau şi amenzi. Amenzile sunt ca o piatră legată de piciorul postului. Becali e tot timpul constrâns de CNA, care tot timpul a ţinut cu puterea. Doar trăim în România. Cât a fost Năstase, CNA-ul îl iubea pe Năstase şi când venea Vadim, CNA-ul ne amenda. Acum, cu Băsescu, când vine Becali se întâ mplă la fel. Să plătesc şi 250 de milioane amendă, e complicat. În plus, a doua zi după emisiune, primim audienţa, o face un institut. Nu ştim cât de bine e realizată, cât de bine e măsurată, dar publicitatea aşa se încasează, în funcţie de cota de piaţă. Când spotul publicitar a fost difuzat la 22.30 şi ai avut cinci la sută, la fiecare punct, fiecare procent, primeşti 100 de euro, deci a doua zi ai luat 500 de euro pe acel spot. Dacă făceai trei la sută, luai 300 de euro pe acelaşi spot. Aş că eu trebuie să am grijă să pun publicitate la ore fixe, şi să am grijă să duc discuţia înspre acele ore fixe. La 10 fix am publicitate - eu la 10 fără un minut trebuie să duc discuţia într-un punct care să-mi ofere, dacă se poate, şapte la sută. Când eşti şi moderator şi patron, e foarte complicat, atunci faci meseria cum trebuie.

Care e cel mai periculos fenomen promovat de televiziuni în România?
Mie nu îmi plac emisiunile-desprenimic. Sunt emisiuni cărora eu nu le văd rostul. Sigur că ele aduc bani, dar aduc pe nişte căi artificiale, în sensul ca sunt copiate după unele din străinătate. Agenţiile de publicitate sunt şi ele nişte copii ale altor agenţii de publicitate din străinătate. Vine un client din Anglia sau din Spania: „Voi aici aveţi revista cutare? Că eu o am la mine în Spania şi vreau să dau o reclamă la revista de aici din România, care se cheamă la fel“. E o prostie, revista din România nu cred ca are nicio legătură cu cea din Spania, are alt tiraj. Dar, cu toate astea, se practică. Am o emisiune „Surprize, Surprize“ în Spania, vreau să fac una şi în România. Pe acest model sunt create aceste emisiuni-despre-nimic şi nu cred că vor avea viaţă lungă în România. Au şi căzut una după alta, de la Big Brother, despre care nu se mai ştie nimic, până la altele. Şi sunt emisiuni pe care, după ce le vezi, te întrebi „De ce a trebuit să se facă emisiunea asta, că nu am aflat nimic din ea?“. De ce rezistă buletinele de ştiri? Pentru că sunt nişte opere de televiziune, din care afli lucruri interesante de cele mai multe ori. De asemenea, transmisiunile sportive au un rol clar definit, vrei să vezi cât se termină acel meci. Sunt destule genuri de televiziune care au viaţă lungă. De-aia în lumea talk-show-ului nu ai nicio şansă dacă vorbeşti despre nimic. Important e să fie mai degrabă un gen de investigaţ ii, cum încerc eu să fac, un gen în care cineva într-adevăr să afle ceva: afli mai mult despre o ştire ce a fost difuzată la ora şase. Luăm acea ştire şi o dezbatem timp de şase ore.

Se poate, dar exemplul cu „Surprize, Surprize“ nu a fost unul tocmai fericit. Emisiunea rezistă de destulă vreme...
Rezistă artificial şi ce nu ştie lumea e că această emisiune pierde bani. Ori, niciun post particular nu poate să o ţină, de-aia nici nu o curtează nimeni. E o emisiune costisitoare, e o emisiune în care cheltui 60.000 de euro să încasezi 40.000. Bine, sunt televiziuni întregi care pierd bani, dar nu pot să ţină la infinit. Televiziuni ca Realitatea, mereu în pierdere, nu vor rezista când patronul nu va mai da banii ăia. Ori le vând, ori le închid. Televiziunile care rezistă sunt televiziunile vii, profitabile. Pro TV, super profit, Antena 1 super profit şi, după ştiinţa mea, nu mai are nimeni profit în afara de OTV, care are un mic profit. Sunt televiziuni vii, în creştere. Uitaţi-vă, referitor la audienţe. Sunt televiziuni care cresc în permanenţă, sau, mă rog, măcar stagnează, şi alte televiziuni care scad în permanenţă. Peste 10 ani nu ştiu dacă vom mai avea televiziuni care astăzi au audienţa de zero sau au avut o scădere alarmantă de la un an la altul, s-au dus în jos. Ca şi la ziare.

Dacă respingeţi fenomenul-clonă din programele televiziunilor, înţeleg că există o caracterizare a pieţei, a plajei, a publicului naţional. Ce îl individualizează, ce îl caracterizează pe telespectatorul român?
În primul rând constanţa. Oamenii vor la aceeaşi oră, în aceeaşi zi, ceea ce s-au obişnuit să primească, tabietul. Cum s-au obişnuit să îşi bea cafeluţa la nu ştiu ce oră. Aşa e şi în televiziuni şi toate schimbările au fost eşecuri. Vedeţi mutarea lui Teo de pe Pro TV pe Romantica. Un dezastru: Teo acum nu mai trece de unu la sută. Ori, înainte, în genul ăsta de televiziune, era pe primul loc, făcea audienţă de 10 la sută. În locul lui Teo, Pro TV a pus acolo altceva, un fel de film romånesc care merge la fel cum mergea Teo, deci oamenii, acolo, la ora aia, vroiau să vadă ce are Pro TV, glumeţ, distractiv, în aşteptarea ştirilor, şi au rămas, culmea, pe Pro TV. Toate manualele ar fi scris că publicul ar fi trebuit să migreze după Teo. Nu s-a întâmplat asta. Deci oamenii, în primul rând se uită la un post sau la brandul respectiv. Şi oamenii la asta se uită: pe Pro TV (şi purici dacă emite, va fi mare audienţă!), în al doilea rând Antena 1, asta e ordinea, Acasă pe locul trei, Prima pe locul patru şi OTV e pe locul cinci, la o oarecare distanţă. Orice ai pune pe posturile care au zero, merge groaznic. Uite, nu s-a mai întâlnit ca un meci Steaua-Dinamo să facă doar nouă la sută, cum a făcut pe Kanal D, în timp ce făcea 40-45 pe TVR sau pe alt canal. Deci, în primul rând contează canalul, în al doilea rând ora, să fie aceeaşi. Toată lumea discută de ştiri - vai, că merg ştirile bine şi că au mers bine! - dar lumea uită că ştirile sunt singurul produs din România care de 10-12 ani nu şi-a schimbat ora de difuzare. Ele au rămas la ora 19, de luni până duminică. Toate emisiunile americane care au rezistat de-a lungul timpului au început de 50 de ani încoace la aceeaşi oră. A doua regulă e să fii şapte zile din şapte, pentru că o săptămână nu are trei zile sau patru, sau o zi. Sigur, e obositor, dar asta e situaţ ia. Deci, asta e ordinea: televiziunea, ora de difuzare şi apoi vedeta. Aţi „stat“ mai mult de un an de zile... Înainte să se închidă postul OTV, cu trei ore înainte de a se închide, nu am vrut să vând postul. Ăsta a şi fost motivul închiderii. Era pe aici plin de controale, Garda Financiară, erau 80 de inşi odată în control, în clădirea asta unde încap cu greu 100 de oameni. Dar tot n-am vândut! Să renunţi la milioane, nu m-a înţeles nimeni, nici măcar din familia mea. A doua zi, a treia zi după închiderea OTV-ului, au venit unii să ne cumpere aparatura. Iar după trei zile, când ne-am dat seama că nu ne mai deschide nimeni, au venit şi oameni care au zis că vor să ne ajute economic. Cum să ne ajutaţi, nu am unde să vă dau spoturile publicitare? Nu-i nimic noi vă dăm banii până la redeschiderea postului şi când se va redeschide, le daţi. Culmea!, a fost perioada cea mai bună din punct de vedere economic, cât am fost închişi, pentru că încasam publicitate, dar nu cheltuiam mai nimic, decât cu salariile oamenilor. Era o perioadă în care ne întâlneam cu duşmanii noştri şi ne întrebau de ce nu vindem postul, că nu o să mai emitem niciodată. De ce să-l vindem, nu ştiţi ce bine ne merge! Aveam datorii, leasing-uri, dar le achitam pe toate la timp. Apoi, după ce am redeschis, am spus: „Emit două ore şi vând“. Dar, după aia: „Cum să fac asta, uite ce frumos este“. Ba mai mult, fiindcă sunt păţit, am mai deschis şi DDTV. Dacă mi se mai întâmplă cu ăsta ceva, îmi rămâne celălalt!

CNA-ul?
Încă ne judecăm. Dar instituţia e complet inutilă. Uite, cât timp nu a funcţionat CNA-ul, vreo trei luni, fiindcă nu au avut cvorum, atunci a mers perfect audiovizualul românesc!

Articol de
MIRCEA CREŢU
GEORGE MIHALACHE